Acasă Analize Cele mai interesante evoluţii din ianuarie: leul, aurul şi Facebook

Cele mai interesante evoluţii din ianuarie: leul, aurul şi Facebook

de GM

Cele mai interesante evoluţii din ianuarie le-au avut leul, aurul, indicii bursieri şi Facebook.

Leul s-a întărit puternic în ultimele zile ale lunii trecute, după ce, între 1 şi 27 ianuarie, scăzuse semnificativ pe pieţele financiare (cu circa 1,6%) în raport cu euro, astfel încât a încheiat prima lună a anului cu o scădere de circa 0,6%, conform unei analize a casei de brokeraj (SSIF) Equity Invest. Aprecierea leului în raport cu euro la final de ianuarie a avut loc în pofida faptului că, pe 29 ianuarie, Rezerva Federală a SUA (Fed – banca centrală a SUA) a anunţat că va reduce achiziţiile lunare cu încă 10 miliarde de dolari, fapt care, de obicei, conduce la scăderea monedelor emergente, inclusiv în raport cu euro.

“De altfel, cu excepţia leului, monedele din regiune au şi reacţionat în această direcţie, depreciindu-se în raport cu euro, în condiţiile creşterii aversiunii faţă de risc a investitorilor, care au început să îşi retragă capitalurile de pe mai multe pieţe emergente, anticipând randamente în creştere în SUA. Leul a avut, însă, un comportament atipic şi s-a întărit în raport cu euro în ultimele zile: având în vedere imaginea de ansamblu, cred că acest lucru s-ar putea explica printr-o posibilă intervenţie a BNR pentru a limita eventualele poziţii speculative împotriva monedei naţionale, poziţii care poate că altfel ar fi putut lua o amploare nedorită, mai ales în virtutea programului de relaxare demarat de BNR”, a arătat director general adjunct al Equity Invest, Cosmin Enache.

Astfel, în ianuarie, deprecierea leului în raport cu euro a fost destul de redusă, comparativ cu scăderile înregistrate de alte monede din regiune: de exemplu, zlotul polonez a scăzut cu aproximativ 2,3%, iar forintul cu circa 5,2%. Coroana cehă s-a depreciat luna trecută cu circa 0,7% faţă de euro.

În ceea ce priveşte, însă, evoluţia leului faţă de dolarul american, lucrurile au stat diferit, moneda naţională scăzând luna trecută cu circa 2,5% în raport cu dolarul pe pieţele financiare, reacţionând, astfel, mai apropiat faţă de linia altor monede din regiune.

În ianuarie, dolarul a crescut cu circa 1,9% faţă de euro.

Aurul pe val

Conform analizei Equity Invest, aurul a fost luna trecută metalul preţios cu cea mai bună evoluţie pe pieţele internaţionale, înregistrând o creştere de preţ de circa 3,2%, respectiv de la circa 1.205 dolari/uncie la începutul lui ianuarie, la aproximativ 1.244 dolari/uncie la sfârşitul lunii.

“Preţul aurului a crescut pe fondul scăderilor de pe pieţele de capital, investitorii orientându-se către metalul preţios ca activ de refugiu. Întărirea dolarului american, însă, ca efect al reducerii stimulentelor monetare de către FED, a redus cererea pentru aur ca alternativă de investiţii şi a determinat scăderea preţului metalului preţios în ultimele zile ale lunii trecute”, a arătat Cosmin Enache.

Analiza mai semnalează că FED a realizat injecţii masive de lichidităţi prin cumpărarea directă de active încă din 2008, cu scopul de a ajuta economia americană. Lichidităţile au sprijinit, însă, inclusiv pieţele de capital la nivel global, aşa încât recentele decizii ale autorităţilor americane de a reduce achiziţiile lunare au afectat destul de puternic bursele în ultimele săptămâni.

“Îngrijorările recente privind ritmul cu care economia Chinei va creşte în acest an, plus o serie de rezultate financiare slabe ale unor companii, au contribuit, de asemenea, la scăderile indicilor bursieri”, a precizat Cosmin Enache.

Principalele burse ale lumii au înregistrat scăderi în ianuarie, iar bursele europene au avut – per ansamblu – cel mai slab start din ultimii ani. Bursa de la Bucureşti a scăzut, la rândul său, cu circa 1,7% luna trecută.

Creştere impresionantă a veniturilor Facebook

Facebook aniversează, pe 4 februarie, 10 ani de la înfiinţare şi trece în noua sa decadă de activitate pe un trend ascendent pe bursa americană (aproximativ 14% creştere în ianuarie) şi cu business-ul dezvoltat strategic către aplicaţiile şi publicitatea pe telefoanele mobile.

“În cazul Facebook, asistăm la o creştere impresionantă a veniturilor obţinute din publicitate, nu numai pe fondul creşterii numărului de reclame, ci şi prin creşterea preţului practicat de Facebook în relaţie cu proprii clienţi. Creşterea de preţ este susţinută de creşterea calităţii reclamelor, fiind folosite sisteme de filtrare în funcţie de preferinţele utilizatorului, ceea ce indică un mare avans din punct de vedere al eficienţei operaţionale”, a arătat Cosmin Enache.

“Luna februarie debutează cu datele privind piaţa muncii americană, investitorii fiind foarte interesaţi, totodată, de toţi ceilalţi indicatori macro, care vor fi publicaţi în SUA: atenţia tuturor se îndreaptă către a găsi elemente consistente, care să susţină contracţia monetară din SUA, pentru a putea disipa eventualele îngrijorări privind o ieşire pripită a Rezervelor Federale din programul QE”, a precizat Cosmin Enache.

SSIF Equity Invest a fost înfiinţată în anul 1998, fiind autorizată ca societate de servicii de investiţii financiare. Începând cu anul 2013, SSIF Equity Invest a devenit formator de piaţă pe piaţa extrabursieră de CFD-uri, fiind prima companie românească ce şi-a asumat acest rol; suma minimă pentru deschiderea unui cont de tranzacţionare cu CFD-uri este de 500 euro.

din aceeasi categorie