Acasă Economie Călătoriile cu avionul în scop de business rămân la 30% față de 2019

Călătoriile cu avionul în scop de business rămân la 30% față de 2019

de A

Potrivit IATA, industria aeriană va pierde 48 de miliarde de dolari anul acesta, după ce a pierdut 126 de miliarde de dolari în 2020, arată într-o analiză Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varșovia.

”Sectorul aerian s-a numărat printre cele mai afectate industrii de izbucnirea pandemiei de Covid-19. Dacă alte domenii au reușit să își reorganizeze activitatea, adaptându-se la noua realitate, flotele de aeronave ale firmelor au fost obligate să rămână la sol în urma impunerii de restricții menite să limiteze mobilitatea populației. În acest context, majoritatea companiilor aeriene au solicitat ajutor din partea statului pentru a putea să reziste acestei perioade extrem de dificile. Odată cu redeschiderea economiilor și ridicarea restricțiilor se presupune că va urma momentul de revenire al industriei aeriene. Totuși, să fie atât de simplu?”, se întreabă acesta.

Potrivit companiilor aeriene, călătoriile de afaceri rămân cu 70% sub nivelurile pre-pandemice, acest segment având o pondere importantă pentru veniturile lor. Totuși, la nivelul transportatorilor din SUA precum American și United Airlines, s-a observat o accelerare a ratei rezervărilor pentru călătoriile de afaceri în ultimele săptămâni.

Pe de altă parte, conform companiei de consultanță McKinsey, călătoriile de agrement tind să se recupereze mai repede decât călătoriile de afaceri după o recesiune, iar criza actuală nu este diferită. Recuperarea călătoriilor în scop turistic este așteptată să atingă anul acesta aproximativ 40% din nivelurile din 2019 la nivel global, să revină la 90% din nivelurile pre-pandemice până în 2022 și să le depășească în următorii ani.

Pe de altă parte, nu se știe dacă nivelurile călătoriilor de afaceri se vor întoarce vreodată la nivelurile pre-pandemice. Având în vedere că munca la distanță a avut succes în multe aspecte și oferă o soluție mult mai rentabilă pentru interacțiunile transfrontaliere, este probabil ca o parte din firme să favorizeze o interacțiune digitală în viitor atunci când vine vorba de munca internațională și să recurgă mai rar la călătorii, doar în cazul aspectelor cheie și în caz de nevoie.

În acest context, călătoriile de afaceri sunt prognozate să atingă doar 30% din nivelurile pre-pandemice până la sfârșitul anului și 67% până în 2022, conform McKinsey. Estimările sale vizează că până în 2024, călătoriile de afaceri vor atinge 80% din nivelurile din 2019. Ultimele lor proiecții arată că deplasarea aeriană globală va atinge 35% din nivelurile pre-pandemice până la sfârșitul anului, în timp ce cererea va crește la 80% din nivelurile pre-pandemice până în 2022.

În acest context, președintele IATA a declarat că se așteaptă ca industria să iasă din criza actuală mai mică și mai precaută, fiind posibil ca firmele aeriene să renunțe la ideile de extindere prin achiziții din cauza lipsei de fonduri. IATA estimează că industria va pierde 48 de miliarde de dolari anul acesta, după ce a pierdut 126 de miliarde de dolari în 2020. Economistul-șef al grupului a declarat săptămâna trecută că traficul aerian din acest an va reprezenta 52 la sută din traficul din 2019 și nu va reveni la nivelurile pre-pandemice până în 2023.

Pentru a facilita procesul de redeschidere și a oferi un impuls călătoriilor cu avionul, industria aeriană a demarat o campanie care să reducă restricțiile la frontieră pentru a permite mai multe călătorii internaționale chiar și pentru persoanele care nu sunt vaccinate împotriva coronavirusului. Asociația Internațională pentru Transportul Aerian (IATA) a declarat la începutul lunii iunie că guvernele ar trebui să utilizeze măsuri de screening precum testarea pasagerilor pentru virus, în locul impunerii de carantine și a altor restricții.

Comentariile subliniază îngrijorarea oficialilor companiilor aeriene legată de faptul că procesul de redresare a sectorului de călătorii ar putea să nu fie suficient de rapid pentru ca sezonul de vârf al vacanței de vară să fie un succes. Aceștia speră că oficialii statelor membre G7 vor fi de acord să tempereze restricțiile de călătorie în timpul sau înainte de Summitul statelor G7 care va avea loc în Marea Britanie în perioada 11 – 13 iunie.

Cea mai dură parte a pandemiei pare să fi trecut pentru companiile aeriene, dar asta nu înseamnă că drumul industriei către redresare va fi lin. Sectorul se confruntă cu un alt factor de risc ce are potențialul de a se transforma într-o criză: trecerea către energia verde și evoluția contribuției sale la schimbările climatice.

Industria se regăsește sub presiuni în creștere de a acționa în vederea reducerii, în primă fază, și apoi a eliminării emisiilor determinate de călătorii. Totuși, acest obiectiv nu este atât de ușor pe cât ar putea părea. Unele soluții precum celulele de combustie cu hidrogen sunt promițătoare, dar nu este clar când vor fi disponibile pentru transportul aerian. Acest lucru lasă puține opțiuni companiilor: pot face modificări pentru a îmbunătăți eficiența, pot aștepta îmbunătățirea tehnologiei sau pot investi în prezent pentru a ajuta la descoperirea și perfecționarea unor opțiuni viabile pentru viitor.

Experții susțin că transportul aerian comercial reprezintă aproximativ 3 până la 4% din emisiile totale de gaze cu efect de seră din SUA. În timp ce avioanele devin mai eficiente cu scoaterea pe piață a fiecărui nou model, cererea în creștere pentru zboruri depășește aceste progrese. Organizația Națiunilor Unite se așteaptă ca emisiile de dioxid de carbon ale avioanelor să se tripleze până în 2050. Cercetătorii de la Consiliul Internațional pentru Transport ”Curat” afirmă că emisiile pot crește și mai repede.

În vederea combaterii acestei probleme, au fost deja luate o serie de decizii din afara industriei. Astfel, parlamentarii francezi iau în considerare interzicerea zborurilor scurte care pot fi substituite cu mobilitatea cu trenul, în timp ce unele corporații mari, ai căror angajați sunt obligați să călătorească și aleg locuri de lux în clasa business, își revizuiesc bugetele de călătorie pentru a reduce cheltuielile și emisiile.

Într-o zi, toate aceste tehnologii ar putea ajuta la decarbonizarea industriei, iar proiectele pilot au început deja, în principal în Europa, unde Airbus spune că intenționează să construiască un avion cu emisii zero până în 2035. Boeing și-a pus accentul pe dezvoltarea unor aeronave mult mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și se angajează să se asigure că toate avioanele sale comerciale pot zbura exclusiv pe combustibil „durabil” pentru avioane fabricat din deșeuri, plante și alte materii organice.

Totuși, toate aceste ajustări necesită investiții importante, fiind necesară o ”reformare” a industriei, iar momentul apariției acestui trend nu ajută, venind la scurt timp după ce companiile au marcat o serie de pierderi semnificative și în care nevoia de capital este ridicată. 

Cu mai mult de 15 ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. Cu birouri în peste 10 țări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania și Franța, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorități de supraveghere din lume inclusiv FCA și KNF.

din aceeasi categorie