Acasă Economie BNP Paribas nu mai finanțează cărbunele

BNP Paribas nu mai finanțează cărbunele

de A

Grupul bancar francez BNP Paribas, cea mai mare bancă europeană în termeni de active, a anunţat că va opri complet finanţarea pentru sectorul cărbunelui, în anul 2030 în cazul Uniunii Europene şi în 2040 pentru restul lumii, transmite AFP.

În paralel, BNP Paribas şi-a majorat ţinta de finanţare pentru energiile regenerabile până la 18 miliarde euro în 2021, în condiţiile în care un prim obiectiv de 15 miliarde euro la orizontul anului 2020 a fost depăşit încă de la finele lui 2018.

BNP Paribas, care încă din 2017 nu mai finanţează noile proiecte de termocentrale pe cărbune, a precizat că intenţionează să extindă această politică „şi la creditele acordate producătorilor de electricitate, care realizează o parte din producţia de electricitate pe bază de cărbune”, scrie Agerpres.

Grupul bancar subliniază că este posibil să înceteze relaţiile cu producătorii care intenţionează să construiască noi capacităţi de producţie de electricitate pe bază de cărbune.

De asemenea, BNP Paribas va continua să publice, în fiecare an, repartiţia finanţărilor sale pentru producţia de electricitate în funcţie de sursele de energie. În 2018, în rândul societăţilor de producţie de electricitate finanţate de BNP Paribas, partea cărbunelui a coborât sub pragul de 20%.

Cu toate acestea, grupul bancar francez este criticat în mod frecvent de ONG-urile pentru protecţia mediului din cauza finanţărilor acordate pentru sectorul energiilor fosile. De exemplu, săptămâna trecută, un raport elaborat de ONG-urile Les Amis de la Terre, BankTrack şi Unfriend Coal au desemnat BNP Paribas drept cel mai mare finanţator francez al companiilor care dezvoltă noi termocentrale pe bază de cărbune, cu finanţări de 2,2 miliarde euro acordate acestor companii numai în 2019.

din aceeasi categorie