Acasă Economie BEI va anunța ”un sprijin semnificativ pentru investițiile energetice” din România

BEI va anunța ”un sprijin semnificativ pentru investițiile energetice” din România

de A

Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, și consilierul Niculae Havrileț au avut vineri o întâlnire de lucru cu vicepreședintele BEI Christian Kettel Thomsen, la sediul Băncii Europene de Investiții din Luxembourg. Au discutat despre noi oportunități de creștere a suportului financiar și tehnic din partea BEI pentru investițiile în sectorul energiei din România și pentru a beneficia de experiența BEI în sprijinirea proiectelor majore din sectorul energiei, derulate la nivel național.

„Accelerarea investițiilor pentru creșterea producției de energie regenerabilă, reducerea consumului de energie și a facturilor și îmbunătățirea infrastructurii energetice naționale și locale este crucială pentru România și ambițiile climatice la nivel mondial. Vizita de astăzi la Banca Europeană de Investiții oferă o oportunitate valoroasă de a consolida cooperarea dintre România și BEI, cea mai mare bancă publică internațională din lume și partenerul principal în domeniul acțiunilor climatice și din sectorul energiei. Aștept cu nerăbdare aprofundarea discuțiilor pentru a permite României să beneficieze pe deplin de noi finanțări și suport tehnic disponibile prin Mecanismul pentru o tranziție justă, Fondul de reziliență și redresare și Fondul de modernizare”, a declarat Virgil Popescu, ministrul român al Energiei.

„Banca Europeană de Investiții se angajează să sprijine noi investiții în toată România pentru a îmbunătăți sistemul de distribuție a energiei electrice, pentru a valorifica energia hidroelectrică, solară și eoliană și a crește eficiența energetică ce susține creșterea economică și producția industrială. Colegii mei din cadrul BEI și cu mine suntem încântați să-i întâmpinăm pe ministrul energiei, Virgil Popescu, și pe consilierul Niculae Havrileț la sediul nostru pentru a discuta despre sprijinul sporit al BEI pentru tranziția energetică, investițiile publice și private prioritare în sectorul energiei și cooperarea de specialitate pentru a împărtăși cele mai bune practici. Aștept cu nerăbdare să vizitez Bucureștiul în următoarele săptămâni pentru a aprofunda dialogul și a anunța un nou sprijin semnificativ pentru investițiile energetice la nivel național din România”, a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, responsabil pentru România, a găzduit întâlnirea de lucru cu experții BEI în domeniul financiar, tehnic și de tranziție energetică, care a avut loc alături de reuniunea miniștrilor UE ai energiei, transporturilor și telecomunicațiilor în Luxemburg.

Accelerarea tranziției energetice în România

BEI a confirmat continuarea susținerii investițiilor în tranziția energetică din România ca parte a foii de parcurs în sectorul climei a BEI și a sprijinului tehnic și financiar pentru proiectele de decarbonizare din țară.

BEI poate finanța până la 75% din costurile eligibile ale proiectelor energetice din România în cadrul noului pachet de tranziție energetică.

În ultimele luni, BEI a colaborat îndeaproape cu Banca Națională a României, autoritățile guvernamentale, băncile publice și comerciale pentru a formula recomandări pentru stimularea finanțării proiectelor verzi în țară.

Experții BEI colaborează, de asemenea, cu partenerii români pentru a pregăti proiecte care să încurajeze eficiența energetică, precum și utilizarea sporită a combustibililor alternativi.

Banca Europeană de Investiții este deținută direct de cele 27 de state membre ale UE și, în 2020, grupul BEI a acordat 809 milioane de euro ca sprijin pentru proiectele de reziliență împotriva COVID-19 și pentru proiectele din sectorul educației, apei eficienței energetice și investițiilor private în România.

Din 1991, BEI și FEI au acordat peste 17 miliarde de euro pentru investiții private și publice transformative în toată România.

Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele sale membre. Oferă finanțare pe termen lung pentru investiții solide, pentru a contribui la atingerea obiectivelor politicii UE.

din aceeasi categorie