Banca Națională a României (BNR) a anunțat că datoria externă totală a României era, la sfârșitul lunii ianuarie 2023, în valoare de 150,235 miliarde de euro. Niciodată n-a mai avut România o datorie atât de mare! Acum cinci ani, de exemplu, în ianuarie 2018, datoria externă se cifra la 93,303 miliarde euro. Ceea ce înseamnă că, în ultimii 5 ani (adevărat, cu pandemie și criză energetică), România s-a împrumutat 57 miliarde de euro, adică mai mult de 11 miliarde euro în fiecare an!
Potrivit Băncii Centrale, în luna ianuarie 2023, datoria externă totală a crescut cu 7,514 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 104,696 miliarde de euro la 31 ianuarie 2023 (69,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,2% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2023 nivelul de 45,539 miliarde de euro (30,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,1% faţă de 31 decembrie 2022.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 8,8% în luna ianuarie 2023, comparativ cu 15,8% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2023 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2023 a fost de 87,9%, comparativ cu 82,7% la 31 decembrie 2022.
Evident, nici balanța esternă nu este ”roz”. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 949 milioane de euro, în luna ianuarie 2023, comparativ cu 1,138 miliarde de euro în luna ianuarie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 262 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 522 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit de 100 milioane euro, faţă de un excedent de 90 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 119 milioane euro.
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au urcat cu 34,86% în ianuarie 2023, la 1,176 miliarde de euro, comparativ cu 872 milioane euro în luna ianuarie 2022.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,176 miliarde de euro (comparativ cu 872 milioane euro în luna ianuarie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 919 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 257 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în ianuarie 2023, cu 8,9%, comparativ cu prima lună din 2022, la 479 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 479 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 2,31 milioane de dolari, cu 60,9% mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie 2022, de 1,43 milioane de dolari.
În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna ianuarie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (25,68% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (23,8%) şi transport, depozitare şi comunicaţii (20,67%).
La finele lunii ianuarie 2023, în România existau 244.694 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,97 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.861 (capital subscris de 4,049 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,647 miliarde de dolari, în 5.890 de firme.