Acasă Economie Agricultura a scăpat de moţiune

Agricultura a scăpat de moţiune

de GM

Senatorii au respins moţiunea simplă pe agricultură depusă de PSD şi PNL, astfel că şi posibilitatea de a analiza demiterea ministrului Agriculturii Valeriu Tabără a căzut. Moţiunea simplă intitulată „Agricultura falimentară, dar politizată” a primit doar 59 de voturi, 65 de senatori fiind împotriva documentului; pentru a trece, moţiunea avea nevoie de 69 de voturi pentru.

Prin această moţiune, Uniunea Social Liberală solicita Guvernului elaborarea unui Program naţional de siguranţă alimentară a României, modificarea Legii camerelor agricole, dar şi plata de urgenţă a datoriilor restante către fermieri. Totodată, semnatarii moţiunii cereau premierului să analizeze posibila demitere a ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, „ţinând seama de lipsa de viziune dovedită, precum şi de semnalele privind implicarea ministrului în promovarea intereselor comerciale ale unor firme străine”, precizează Agerpres.

Printre cele zece solicitări prezentate în textul moţiunii simple se mai regăseau implicarea Ministerului Agriculturii în urgentarea aplicării taxării inverse la produsele agricole şi în reducerea TVA de la 24% la 5% pentru produsele agricole în vederea reducerii evaziunii fiscale, adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru constituirea unui comitet interministerial de elaborare, prezentare şi susţinere privind Politica Agricolă Comună (PAC) în perspectiva anului 2020, dar şi acordarea unui buget suplimentar de cel puţin 1,3 miliarde de lei, prin rectificare, Ministerului Agriculturii pentru a plăti de urgenţă datoriile restante către fermieri.

Nu murim de foame pentru că avem pământ

România nu poate trece printr-o criză alimentară cu ceea ce are ca suport pedoclimatoic şi cu potenţialul său, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, la dezbaterile pe moţiunea simplă pe agricultură depusă de Opoziţie la Senat. „România are posibilitatea să asigure din plin alimentele fără nici un fel de rezervă şi le are şi acum. Nu artificializăm o criză care, în România, nu are dreptul să vină. România nu poate trece printr-o criză alimentară prin ceea ce are ca suport pedoclimatic şi condiţii. Nu are cum”, le-a spus Tabără senatorilor.

Acesta a subliniat că este important „să ştim că acest potenţial ne stă la dispoziţie pentru un trai mai bun şi pentru ceea ce înseamnă echilibrarea balanţei de plăţi a României.

Acesta a mai spus că unul dintre obiectivele sale prioritare este acela de a realiza o reţea de depozite în sistem privat şi de a stimula această reţea atât pe sectorul plantelor tehnice, pe ceea ce înseamnă producţia de cereale, cât şi pe sectorul legumelor şi fructelor.

„Şi vreau să vă mai asigur de un lucru – pentru că se discută foarte mult. Să nu ne fie teamă de a aborda agricultura şi prin furnizarea de produse pentru bioenergie”, a mai spus el.

Ministrul Tabără a fost acuzat că promovează interesele companiilor multinaţionale care produc organisme modificate genetic (OMG), având în vedere că a lucrat în cadrul unor proiecte susţinute de Monsanto, cea mai mare firmă din lume care promovează OMG.

din aceeasi categorie