Ținta OPEC în 2014 la producția de țiței: 30 mil. barili/zi
noiembrie 13, 2013
OPEC, care produce aproximativ 40% din petrolul din întreaga lume, își va menține obiectivul privind producția de țiței neschimbat la următoarea sa reuniune, potrivit miniștrilor de Petrol din statele membre Irak și Angola, notează Bloomberg.
Ministrul irakian al Petrolului, Abdul Kareem al- Luaibi și cel din Angola, Jose Maria De Vasconcelos, au declarat că nu văd necesitatea ca Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC- Organization of Petroleum Exporting Countries) să modifice ținta privind producția colectivă de 30 de milioane de barili pe zi pentru că nivelul actual al prețului petrolului este satisfăcător.
„Situația este bună”, atâta timp cât prețurile petrolului sunt de peste 100 de dolari pe baril, a declarat De Vasconcelos. Acesta a menționat că se monitorizează evoluția pieței.
OPEC, care a stabilit un obiectiv de producție colectivă de 30 milioane barili pe zi, în decembrie 2011, va avea întâlniri pe 4 decembrie, la Viena, pentru a revizui aceste obiective. Membrii OPEC sunt Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Venezuela.
Irak, al doilea cel mai mare producător din OPEC, vede o piață mondială stabilă cu cererea, afirmă Al – Luaibi, care s-a declarat „fericit” cu prețurile de la nivelul actual. Barilul de petrol a ajuns la 105 dolari, la bursa din Londra.
„Păstrarea plafonului de producție actual este o decizie înțeleaptă, întrucât este de așteptat ca livrările de petrol din afara OPEC să crească anul viitor odată cu creșterea producției de gaze de șist din America de Nord”, a declarat Said al – Shaikh, economistul-șef al National Commercial Bank, cea mai mare bancă din Arabia Saudită după active.
„Cererea globală nu este estimată să fie foarte mare, deci 30 milioane barili pare o țintă foarte rezonabilă”, a declarat al- Shaikh, care este un membru al comitetului de energie la Consiliul Shura al Regatului Unit, un organism care consiliază guvernul în ceea ce privește stabilirea politicilor sale.
Nevoia de țiței din OPEC va scădea cu 1,1 milioane de barili pe zi, la 29,2 milioane de barili pe zi, între 2013 și 2018 odată ce America de Nord și-ar putea tripla producția de țiței.
De asemenea, Kuweitul se așteaptă ca grupul OPEC să-și păstreze obiectivul privind producția de de țiței neschimbat la următoarea sa reuniune, potrivit ministrului de Petrol al țării, Mustafa al- Shemali.