Patru companii au depus oferte preliminare în procesul de privatizare a societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), potenţialii investitori sunt SC Pegamont SA Ploieşti, PCC SE Germania, SC AISA Invest SA România şi JSC TISE din Rusia.
Reamintim, PCC este acţionar minoritar la Oltchim, conducerea actuală a combinatului fiind de ani de zile în dispute cu nemţii. TISE este o companie de producţie şi investiţii în domeniul energetic, cu capital majoritar de stat, înfiinţată în 2003, la Moscova. Între acţionarii săi se află companiile Tehnopromexport, Zarubejneft şi Zarubejneftegaz (la care acţionar majoritar este Gazprom). Agenţia de Investiţii, Servicii şi Afaceri (AISA Invest) îl are ca acţionar pe omul de afaceri Ştefan Vuza (care mai deţine, printre altele, Chimcomplex Borzeşti, Someş Dej, UZUC Ploieşti). Pegamont este cea mai puţin cunoscută dintre firmele ce doresc să preia Oltchim, dar nici aceasta nu vine singură. Conform declaraţiilor acţionarului majoritar, Mircea Apostolescu, Pegamont participă la privatizarea Oltchim, dar doreşte şi preluarea Arpechim de la Petrom, împreună cu o companie străină, care va finanţa achiziţia, estimată la 300 milioane euro
“Urmează ca, pe baza discuţiilor şi a negocierii ofertelor preliminare şi neangajante depuse de cei patru potenţiali investitori, să se finalizeze Dosarul de Prezentare în vederea organizării licitaţiei cu ofertă în plic”, se mai arată în comunicatul MECMA.
Ministrul Economiei, Lucian Bode, afirma, în urmă cu o lună, că Oltchim, alături de Hidroelectrica şi Romarm, vor fi primele companii care vor avea management.
Potrivit Memorandumului Tehnic convenit cu FMI, companiile Poşta Română, CFR Marfă, Oltchim sau TAROM ar fi trebuit să beneficieze de management privat până la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2011 cu pierderi nete de 270 milioane lei, în creştere cu 26% faţă de cele raportate în 2010, conform informaţiilor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifra de afaceri a companiei a fost cu 17,11 procente mai mare decât cea obţinută în 2010, ridicându-se la 1,5 miliarde lei.
Cheltuielile combinatului au fost de 1,9 miliarde lei, cu 16,7% mai mari faţă de 2010.
Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC Duisburg DEU – 17,4% din acţiuni, Nachbar Services Limited Nicosia – 14% şi alţi acţionari – 13, 7%.


