Acasă Analize Sindicaliştii anunţă că la Hidroelectrica situaţia poate scăpa de sub control

Sindicaliştii anunţă că la Hidroelectrica situaţia poate scăpa de sub control

de M G

hidroel-6„De la revolta individuală, la revolta tuturor salariaţilor din exploatare nu este decât un pas mic. De la incidente minore în instalaţii, la accidente ale construcţiilor hidrotehnice sau avarii majore în sistem, care s-au produs deja la alte societăţi (n.r. – precum cele înregistrate la Transelectrica), pragul este insesizabil”, se arată într-o scrisoare deschisă a sindicaliştilor din Hidroelectrica. „Mesajul nostru se adresează Preşedintelui, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Energie, cu rugămintea să încerce să înţeleagă o situaţie care a ajuns disperată şi care poate oricând scăpa de sub control”, mai arată reprezentanţii Hidrosind. „Această scrisoare doreşte să atragă atenţia doar asupra câtorva probleme cu care se confruntă Hidroelectrica, ascunse sub masca profitului uriaş pe care societatea îl înregistrează şi îl publică periodic”, se mai arată în document. Practic, sindicaliştii acuză discrepanţele enorme între veniturile managementului şi cele ale simplilor angajaţi, diminuarea drastică a investiţiilor, a activităţilor de mentenanţă, precum şi încetinirea procedurilor în vederea listării, ceea ce vor cauza, într-un viitor nu foarte îndepărtat, probleme angajaţilor, fie prin noi concedieri, fie prin reducerea veniturilor, fie chiar prin evenimente ce pot avea drept consecinţe accidente la locurile de muncă! Pe de altă parte, sindicaliştii acuză provizoratul de aproximativ un an din conducerea Hidroelectrica. Un lucru este sigur: de provizorat nu scapă, AGA companiei prelungind această perioadă cu patru luni, dar numind alte persoane în conducerea neexecutivă a companiei, dar „paralele cu energia”, după cum le numea fostul ministru al Energiei, pesedistul Constantin Niţă.

Salariaţii Hidroelectrica au pichetat sediul societăţii, pe 19 aprilie, motivaţia fiind aceea de atenţionare a factorilor de decizie asupra problemelor reale ale Hidroelectrica, dar şi pentru corecta informare a opiniei publice.

Potrivit sindicaliştilor, nu există o viziune de conducere a Hidroelectrica, compania fiind folosită doar de un grup de conducători „pentru a-şi umfla buzunarele cu venituri nebănuite de mulţi dintre noi: salarii şi prime de sute de mii de lei pentru manageri, cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM), chiar în perioada insolvenţei, funcţii de conducere create peste noapte, care satisfac prietenii vechi sau obligaţii noi, unele ocupate fără concurs, stoarcerea resurselor companiei pentru obţinerea profitului de moment, fără să se ţină seama de consecinţele pe termen mediu şi lung. În acelaşi timp, sub pretextul eficientizării unor activităţi, sunt reduse posturi şi concediaţi salariaţi cu funcţii de execuţie, salariaţi care au îndrăznit să-şi ceară unele drepturi prin intermediul instanţei de judecată. Totodată, pentru angajaţii de rând nu se găsesc resurse financiare necesare majorării salariilor, deşi profitul a crescut în ritmuri ameţitoare, an de an. Muncitorii de pe baraje, care au în spate sute de milioane de metri cubi de apă, au ajuns să fie plătiţi cu puţin peste minimul pe economie. Deşi resursa umană din Hidroelectrica este declarată ca fiind principala resursă a societăţii, salariaţii acesteia au ajuns să fie batjocoriţi şi umiliţi. Noi ţinem în viaţă Hidroelectrica, dar ne conduc oameni care nu cunosc sistemul sau nu îl înţeleg”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Conform preşedintelui Hidrosind, Nicolae Aurariu, dacă se va continua această politică de personal, specialiştii din Hidroelectrica fie vor părăsi compania pentru salarii mai bune, fie vor fi înlocuiţi cu persoane apropiate, în primul rând politic, de conducerea companiei şi autorităţilor, ceea ce va conduce, în final, la o gravă problemă de personal şi la deprofesionalizarea angajaţilor.

Investiţii la minim

Pe de altă parte, angajaţii acuză conducerea companiei că a diminuat drastic investiţiile şi mentenanţa. „Investiţiile, un capitol care ar putea genera locuri de muncă în Hidroelectrica şi industriile orizontale, dacă ar fi gestionat corect, este lăsat la voia întâmplării”, se mai arată în scrisoarea sindicaliştilor. Potrivit acestora, bugetul de investiţii a fost realizat în proporţie de doar 40% în 2016, iar pentru anul 2017 bugetul planificat este la un nivel de aproximativ 65% din cel planificat pentru anul precedent.

În ceea ce priveşte mentenanţa, bugetul aferent acestei activităţi înainte de 2012, anul intrării în insolvenţă, era de circa 400 milioane lei, fiind realizat în proporţie de 90-95%. În anul 2016, bugetul de mentenanţă a fost de circa 175 milioane lei şi a fost realizat în proporţie de aproximativ 67%. Mai mult, durata ciclurilor de reparaţii la hidroagregate a fost majorată de 3 ori, pentru reducerea cheltuielilor. „Consecinţa imediată este un profit suplimentar pentru Hidroelectrica şi o insolvenţă cu parfum de faliment pentru Hidroserv (compania de mentenanţă, deţinută 100% de Hidroelectrica), unde numărul de personal s-a redus cu aproximativ 45% faţă de anul 2012.

Hidroelectrica trebuie listată

Sindicaliştii militează pentru listarea companiei. „Listarea la bursă a societăţii a fost întârziată mai întâi de erorile de procedură ale administratorului judiciar şi judecătorului sindic din 2013, care au dus la rejudecarea tuturor proceselor şi prelungirea artificială a procedurii insolvenţei. În prezent, se dezbate intens problema (reală sau falsă?) a activelor neperformante, care ar conduce la scăderea valorii acţiunilor, mai ales în cazul unei listări duale (Bucureşti – Londra). Tot în prezent, în culise se duce o luptă acerbă pentru schimbarea metodei de listare, din listare prin majorare de capital, în vânzare directă de acţiuni. Schimbarea este solicitată insistent de Fondul Proprietatea şi susţinută de fostul administrator judiciar al societăţii (n.r. – Remus Borza, actual deputat ALDE) şi ar presupune îndeplinirea unor condiţii preliminare (hotărârea acţionarului majoritar, iniţierea şi aprobarea unei noi Hotărâri de Guvern), care fac imposibilă listarea în acest an”, se mai arată în scrisoarea sindicaliştilor.

“Băieţii deştepţi” au fost un pretext pentru ocuparea Hidroelectrica în scopul finanţărilor electorale

Potrivit Hidrosind, un alt obstacol pentru listare îl reprezintă provizoratul cu care se confruntă Hidroelectrica. „De aproape un an, Hidroelectrica este condusă de un Consiliu de Supraveghere provizoriu, al cărui mandat a fost prelungit repetat. Primele consecinţe directe sunt absenţa unui Directorat numit definitiv, imposibilitatea luării unei decizii privind listarea la bursă, neasumarea unor decizii privind investiţiile amintite, inexistenţa unui plan de management pe termen mediu etc. De-a lungul anilor, partidele şi generaţiile politice şi-au transmis ştafeta la Hidroelectrica. “Băieţii deştepţi” au fost un pretext pentru ocuparea Hidroelectrica în scopul finanţărilor electorale, fără să se înţeleagă că a fost atacată direct una dintre cele mai importante resurse ale ţării, potenţiulul hidroenergetic”, se mai arată în scrisoare.

„Trebuie, însă, găsit un echilibru între lucrările de investiţii şi cele de retehnologizare: dacă susţinem doar capitalul străin prin retehnologizări, vom ajunge cvasidependenţi de acesta, pe lângă falimentarea societăţilor de profil din România (ISPH, UCM Reşiţa, Hidroconstrucţia, Energomontaj)”, mai arată sindicaliştii.

„Conducătorii acestei ţări ar trebui să nu mai trimită altor entităţi „spre dreaptă şi justă soluţionare” solicitările noastre, ci să încerce să le citească şi să le soluţioneze. Noi le stăm la dispoziţie”, încheie sindicaliştii scrisoarea deschisă.

Provizoratul continuă la Hidroelectrica, dar cu „piţiponci” şi „piţipoance”

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Hidroelectrica a aprobat, în şedinţa din 19 aprilie, o nouă componenţă a Consiliului de Supraveghere (CS), la fel de provizorie precum cea căreia i-a luat locul! De data aceasta, provizoratul se întinde pe o perioadă de 4 luni. Deocamdată! Pentru că, după cele 4 luni, perioada se poate prelungi la nesfârşit!

Potrivit convocatorului AGA completat la începutul lunii martie (vezi document – convocator-aga-2), vechii membri ai CS sunt revocaţi şi înlocuiţi cu alţii, la fel de provizorii ca şi primii. Singura diferenţă este că, în timp ce primii erau fie angajaţi ai ministerului, fie manageri de top, fie specialişti mondiali în domeniul energetic, cei noi sunt tot soiul de „piţiponci şi piţipoance”!

De altfel, într-un articol publicat pe blogul personal, intitulat “Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica este „paralel” cu energia”, fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă (membru marcant al PSD), îi cerea actualului ministru, Toma Petcu (colegul de guvernare de la ALDE), să revină asupra numirilor membrilor din conducerea neexecutivă a Hidroelectrica.

“Am citit propunerile Ministerului Energiei pentru Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi am rămas mut! Din păcate, încă nu conștientizăm că, în anumite domenii, avem nevoie de oameni cu reală experienţă. Este inacceptabil să numeşti persoane fără nicio pregătire pe energie la această companie de top. Nu am nimic cu cei propuşi, probabil că sunt foarte bine pregătiţi pe sectorul în care activează, dar aici discutăm despre o companie care va fi listată la bursă, sper că şi la Bucureşti şi la Londra, de o companie extrem de importantă pentru economia României. Este adevărat că sunt presiuni de la partide, dar, în acest caz, trebuie ca preşedinţii de partide şi ministrul să înţeleagă că, fără profesionişti, pui în pericol activitatea acestei companii”, scria Constantin Niţă.

AGA Hidroelectrica i-a numit, totuşi, pe cei propuşi, chiar dacă persoanele nominalizate sunt „paralele” cu energia!

Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al companiei, a transmis o listă cu şase propuneri pentru funcţiile de membri provizorii, pentru o perioadă de patru luni, în CS, care mai de care mai bizară: un fost operator de producţie grafică, actual consilier la Secretariatul General al Guvernului (SGG), o fostă prezentatoare TV, o controversată tânără, actual secretar general adjunct al Guvernului, acuzată de “promotion canapé” chiar pe canapeaua fostului şef al PNL, Crin Antonescu, vicepreşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (?!).

Potrivit CV-urilor atașate documentului semnat de ministrul Toma Petcu, publicat pe site-ul Hidroelectrica, Ioana (Oana)-Andreea Lambru, în vârstă de 32 ani, este absolventă a Universității Româno-Americană. În prezent este secretar general adjunct al Guvernului. În perioada 2009-2011 a fost șefa de cabinet a lui Radu Stroe (fost secretar general al PNL). Absolvent al Facultății de Transporturi, Horia Marian Gâmbuțeanu are 35 ani și este consilier la Secretariatul General al Guvernului. În perioada  2014- 2017 a fost consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării, iar 2015 a fost director de cabinet al ministrului Sevil Shhaideh, actualmente vicepremier. Potrivit CV-ului, a mai lucrat ca operator producție grafică sau ca regizor la Prima TV, Canal D și Best Video Broadcast SRL. Andreea Negru- Ciobanu are 36 ani și este purtător de cuvânt al ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh. În perioada august 2013- februarie 2017 a fost director de PR & Comunicare la Transelectrica. În perioada 2004-2013 a lucrat la cotidianul Bursa și postul TV Money Channel. Gheorghe Gabriel Gheorghe (46 ani) este absolvent al Facultății de Drept „Lucian Blaga” din Sibiu. În prezent, este vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. În perioada octombrie 2013- februarie 2016 a fost membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Și-a început activitatea la Garda Financiară Sibiu (comisar), după care a fost șef al Corpului de Control în Ministerul Economiei condus de Daniel Chițoiu. Dorin Liviu Nistoran (49 ani), absolvent al Universității Politehnica București, Electrotehnică, este director general al Televoice Group SRL. În perioada 2008-2009, a fost președintele Autorității Naționale pentru Comunicații, deputat PD între anii 2004-2008 și director general al SC Televoice Group între 2001 și 2004. Dan Laurențiu Tudor (51 ani), absolvent al Facultății de Construcții, este în prezent director general adjunct la Electrocentrale București. Se ocupă de Direcția tehnică și departamentul IT. A fost consilierul al fostului ministru al Economiei, Daniel Chițoiu.

Reprezentanţii statului în CS al Hidroelectrica erau Crăiţa Bucheru, Elena Voicu şi Romeo Susanu (angajaţi ai departamentului Administrarea participaţiilor statului din Ministerul Energiei), precum şi Mihai Aniței (directorul general al combinatului Azomureș), Robert Pană (vicepreședinte al Bursei de Valori București) și profesorul universitar doctor Ionuț Purica (absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Politehnicii și unul dintre cei mai mari specialişti în sectorul energetic nu numai din ţară, ci şi la nivel internaţional, membru al Grupului Consultativ pentru Energie din cadrul Comisiei UE). Toţi aceştia sunt schimbaţi cu nişte “iluştri” nepricepuţi!

din aceeasi categorie

1 comentariu

Ifrim A aprilie 21, 2017 - 7:33 am

Caterinca cea mare este ca ministerul mai si face referire la ordonanta privind guvernanta corporatista! Pai acesti baieti si aceste fete au fost pe lista scurta sau nu? Eu am o experienta si pregatire MULT mai vasta decit ei si nici nu am ajuns pe lista scurta din ianuarie! Intreb: de ce mai avem legi daca ele nu se respecta? Sau aplicarea ordonantei privind guvernanta corporatista este optionala? Ea se aplica din cand in cand numai cind vrea PSDul?

Comments are closed.