Acasă MediuDezvoltare Durabila Meteo redevine de siguranță națională

Meteo redevine de siguranță națională

de L M

sigla-meteoAdministrația Națională de Meteorologie nu va mai avea șef ales în baza OUG nr. 9/2011 privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Legea urmează să fie amendată astfel încât să se revină la forma inițială, când pentru ANM se aplicau prevederile referitoare la instituțiile cu activități cu specific de apărare și securitate națională. Mai mult, schimbările operate de vechea administrație a Ministerului Mediului în ultima zi de mandat cu referire la conducerea ANM s-a lăsat cu sesizarea organielor de urmărire penală.

O inițiativă legislativă depusă la Parlament vizează amendarea Legii nr. 111/2016 de aprobare a OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prin care Administrația Națională de Meteorologie nu va mai avea manager privat. Inițial, erau exceptate de la prevederile OUG nr. 109/2011 societăţile care desfăşoară activităţi de interes naţional cu specific deosebit pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, printre acestea numărându-se și ANM. Prin Legea 111/2016, au rămas exceptate numai Regia Autonomă <Rasirom> şi Compania Naţională <Romtehnica> SA.

ANM este inclusă în Strategia de Securitate Națională a României, acesta fiind și motivul pentru care, inițial, a fost exceptată de la management privat. Mai mult, prin HG nr. 600/2015 privind Strategia Națională de Securitate și Siguranță Nucleară, ANM a fost nominalizată ca structură ce trebuie să se implice în pregătirea răspunsului la situații de urgență.

Administrația transmite gratuit toate informațiile și avertizările meteorologice către șase ministere – cel al Afacerilor Interne, Apărării Naționale, Transporturilor, Energiei, Mediului și Agriculturii. Iar din 2007, transmite în timp real măsurătorile de la stațiile meteo din România către sediul NATO.

Cu toate acestea, în fiecare an de la înființare, ANM a înregistrat profit.

Posibil dosar penal

Fostul premier Dacian Ciloș și-a manifestat interesul, încă din primăvara lui 2016, pentru management privat la Administrația Națională de Meteorologie. Lucrurile au trenat, astfel că anunțul a fost dat la sfârșitul anului. Fostul director general, Ion Sandu, și-a dat demisia, iar locul i-a fost luat de Elena Mateescu, unul dintre cei mai respectați meteorologi, care a devenit și președintele Consiliului de Administrație. În timpul audierilor în Parlament ale noilor miniștrii și cu doar o zi înainte de votarea Guvernului Grindeanu, consiliul de administrație de la ANM a fost schimbat, iar președintele a fost schimbat. În urma verificărilor făcute asupra modului în care au fost făcute aceste schimbări, Ministerul Mediului a sesizat organele de cercetare penală.

din aceeasi categorie