Acasă Focus Agricol Deficitul balanței comerciale cu produse alimentare a explodat

Deficitul balanței comerciale cu produse alimentare a explodat

de L M

Deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare a crescut cu aproape jumătate față de perioada similară din 2016, ajungând la peste 620 de milioane de euro în primele patru luni ale anului. În aceeași perioadă, exporturile s-au majorat cu aproape 7%, contrabalansate de importuri crescute cu peste 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele patru luni din 2017, deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare a ajuns la 620,2 milioane de euro, cu peste 45% mai mare faţă de soldul negativ consemnat în aceeaşi perioadă din 2016, când a totalizat 426,5 milioane de euro, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), informează Agerpres.

România a exportat, în primele patru luni din acest an, produse agroalimentare în valoare totală de 1,664 miliarde de euro, în creştere cu 6,8% faţă de perioada corespunzătoare din 2016, în timp ce importurile au urcat până la 2,285 miliarde de euro, reprezentând o majorare cu 15,18%.

Potrivit statisticii MADR, grâul, porumbul şi ţigările sunt produsele care au adus cele mai mari încasări din exporturi în primele patru luni din acest an, respectiv 787,1 milioane de euro. Astfel, în perioada menţionată, au fost exportate în spaţiul intra şi extracomunitar 1,83 de milioane de tone de grâu (325,7 milioane de euro), 898.000 de tone de porumb (241,4 milioane de euro) şi 15.100 tone de ţigări, în valoare de 220 de milioane de euro. În aceeași perioadă, au mai plecat pe pieţele externe seminţele de floarea soarelui, circa 263.900 tone (155,1 milioane de euro), animale vii din specia bovine – 23.400 tone (59,1 milioane de euro), preparate alimentare – 6.700 tone (42,3 milioane de euro) şi ulei de floarea soarelui – 50.900 tone (41,1 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile de produse agroalimentare realizate în primele patru luni din acest an, topul a fost dominat de carnea de porc cu o valoare de 108,9 milioane de euro (56.800 tone), produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi – 84,8 de milioane de euro (41.900 tone) şi preparatele alimentare – 80,6 milioane de euro (19.900 tone). În perioada menţionată, au mai fost efectuate importuri semnificative de grâu (79,1 milioane euro pentru 476.900 tone), tutun brut (75 de milioane de euro pentru 14.000 de tone), ciocolată (73,7 milioane de euro pentru 20.100 tone) şi porumb (72,1 milioane de euro pentru 233.600 tone).

Uniunea Europeană rămâne principalul partener în schimburile de produse agroalimentare, Bulgaria, Germania, Egipt şi Olanda fiind principalele pieţe de export pentru România, iar Ungaria, Polonia, Olanda şi Italia se află în clasamentul ţărilor de unde provin produse agroalimentare pe piaţa autohtonă.

România a înregistrat, anul trecut, un deficit de 557,4 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, de peste şase ori mai mare decât cel din 2015, când a totalizat 89,2 milioane de euro, importurile atingând însă un maxim istoric de 6,51 de miliarde de euro.

din aceeasi categorie