Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele două luni ale acestui an, un deficit de 663 milioane euro, în creştere cu 64,1% faţă de perioada ianuarie – februarie 2011, conform datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Reamintim, România nu produce atât cât consumă, de aceea, atunci când creşte consumul, cresc importurile, ceea ce conduce, în final, la creşterea deficitului de cont, caracterizat de Mugur Isărescu drept “o inflaţie întârziată”. Cu toate acestea, pentru atingerea ţintei de 1,5 – 2% creştere economică în acest an, autorităţile mizează pe majorarea consumului intern, ceea ce înseamnă şi creşterea importurilor. În plus, principala piaţă de desfacere a produselor româneşti este cea a Uniunii Europene, care trece printr-o criză profundă, astfel că exporturile româneşti vor avea de suferit. De altfel, şi BNR precizează că majorarea deficitului de cont s-a produs, în principal, pe fondul dublării deficitului balanţei comerciale şi al reducerii cu o treime a excedentului transferurilor curente (reprezentate, în special, de banii de UE şi de la “căpşunari”).
Pe de altă parte, nici investiţiile străine nu reuşesc să crească. În două luni, acestea abia au depăşit, uşor, 250 milioane de euro, astfel că acestea n-au reuşit să finanţeze deficitul contului curent decât în foarte mică măsură: 38,2%. În perioada ianuarie – februarie 2012, conform BNR, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 253 milioane euro (faţă de 325 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 410 milioane euro, iar creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 157 milioane euro (net).
Deficitul de cont poate fi finanţat doar prin două metode: care nu produc datorii (investiţiile străine directe) şi care produc datorii (împrumuturile). Acesta este şi motivul pentru care datoria externă a României a ajuns la aproape 100 miliarde de euro.
Conform BNR, datoria externă pe termen mediu şi lung a fost de 75,5 miliarde euro la 29 februarie 2012 (77,1% din total datorie externă), iar cea pe termen scurt atingea nivelul de 22,5 miliarde euro (22,9% din total datorie externă).
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 25% în perioada ianuarie – februarie 2012, comparativ cu 28,3% în anul 2011. Gradul de acoperire a fost 8,7 luni de importuri de bunuri şi servicii la 29 februarie 2012, faţă de 7,5 luni la 31 decembrie 2011.


