Acasă Analize Companiile energetice apar mai la iarnă

Companiile energetice apar mai la iarnă

de GM

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, anunţă, printre altele, într-un interviu acordat publicaţiei Focus Energetic, amânarea înfiinţării companiilor energetice naţionale, renegocierea deţinerii pe care statul român o are la Roşia Montană, precum şi renunţarea la legislaţia privind consumatorii înreruptibili de gaze naturale.

– Ce se mai întâmplă cu companiile energetice naţionale?

– Le facem. Suntem în contact permanent cu celelalte ministere implicate, şi aici mă refer la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor. Încercăm să găsim soluţiile legale, astfel încât companiile să devină o realitate, hai să zicem până la sfârşitul anului. Este dreptul fiecărui cetăţean să atace în instanţă. Din păcate, obiecţiile făcute de intervenienţi (n.r. – sindicatele din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica) legate de înregistrarea Electra şi Hidroenergetica la Registrul Comerţului, pe baza principiului accesului la justiţie al fiecărui cetăţean din această ţară, într-adevăr întârzie înfiinţarea companiilor. Părerea mea este că este absolut nejustificată opoziţia, dar asta este, aşteptăm decizia instanţelor.

– Se închid termocentralele Paroşeni şi Craiova ll pentru că nu şi-au făcut investiţiile de mediu?

– Nu se închid.

– Ce se întâmplă cu Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă?

– Statul român nu va avea niciodată resurse suficiente pentru a finanţa 51% din proiect, de aceea ne gândim să renegociem participaţiile deţinute. Să nu credeţi că un astfel de proiect, de asemenea anvergură, se realizează peste noapte. Unităţile 3 şi 4 vor apărea undeva în anul 2018. Noi suntem în proces de implementare şi suntem în grafic. Acordul investitorilor este valabil până la 25 septembrie, dar, probabil, îl vom prelungi, de comun acord cu ceilalţi investitori. Problemele generate de criza mondială nu sunt numai ale României. Sunt şi ale potenţialilor investitori. Şi aici fiecare se repoziţionează.

– Managementul KazMunaiGaz a anunţat că este posibil să plătească doar o parte din datoria către statul român, ceea ce înseamnă că Ministerul Economiei va deveni acţionar la Petromidia. Având în vedere intenţia de a lista acţiunile unor companii, când veţi vinde şi acţiunile Petromidia?

– Mai întâi, să aşteptăm să vedem dacă datoria pentru Petromidia va fi plătită integral sau parţial de către KazMunaiGaz. Dacă va fi plătită parţial, Ministerul Finanţelor va prelua acţiunile în numele statului şi le preda cuiva să le administreze, cel mai probabil Ministerului Economiei. Dar, hai să nu vindem ce nu avem!

– Ministerul Economiei vrea să vândă pe Bursă acţiuni pe care le deţine la diverse companii, în timp ce Ministerul Transporturilor tocmai a suspendat procedurile de listare a unor companii aflate în subordine, motivând că este criză şi s-ar obţine mai puţini bani din vânzarea acţiunilor. De ce aceste acţiuni contradictorii în cadrul aceluiaşi Guvern?

– Din punctul meu de vedere, încurajarea pieţei de capital poate să reprezinte unul dintrei cei mai importanţi piloni de creştere economică a României. Una dintre soluţiile adoptate de Polonia pentru relansarea şi creşterea economică de anul trecut a fost vânzarea de participaţii minoritare pe bursă. În ciuda opiniei tuturor specialiştilor că nu e un moment bun, fiind criză, bursa de la Varşovia a devenit azi una dintre cele mai importante burse din Uniunea Europeană. A dat încredere investitorilor, iar bursa de la Varşovia a devenit un element de finanţare al economiei poloneze, pe lângă faptul că Polonia a luat aproape 8 miliarde de euro anul trecut din vânzarea de participaţii minoritare şi şi-a întregit veniturile bugetului consolidat. Din punctul meu de vedere, şi noi putem aduce miliarde, bani foarte buni pentru echilibrarea bugetului, dar lucrul cel mai important pe care îl putem realiza este să facem din Bursa de Valori Bucureşti o instituţie de finanţare a economiei şi să atragem interesul investitorilor pe o piaţă europeană aşa cum este România.

– Statul român va încerca să-şi majoreze cota în proiectul de la Roşia Montană?

– Deocamdată suntem într-un proces destul de dificil de transfer la Ministerul Economiei al acţiunilor deţinute de Minvest Deva la Roşia Montană. Oricum, unul dintre obiectivele mele îl reprezintă renegocierea deţinerii în proiect, dacă acesta va primi toate avizele necesare. Orice procent pe care îl obţinem în plus este în beneficiul României.

– Ce se mai întâmplă cu cota de drepturi de emisii de gaze cu efect de seră deţinută de stat?

– Avem mai multe cereri de intenţie, care, cumulate, reprezintă câteva zeci de milioane de tone echivalent carbon. Guvernul va aproba un memorandum, după care se va constitui şi comisia formată din miniştrii Economiei, Mediului, Finanţelor, de Externe etc. Apoi vom face demersurile pentru ca, în septembrie probabil, să ieşim pe piaţă.

– Ce se va întâmpla cu gazele pentru consumatorii întreruptibili?

– Legea are termen de aplicare numai până în luna octombrie 2010. Cred că statul român a făcut un efort extraordinar pentru înteruptibili şi cred că este suficient. Nu mai avem resurse, în momentul de faţă, ca să continuăm.

– Se vorbea despre un lanţ petrochimic. Se mai face?

– Există o propunere în care, pe lângă Oltchim, să ataşăm partea de petrochimie de la Arpechim; CET Govora ar putea să reprezinte o entitate economică ce ar putea intra în acest ansamblu economic, alături de Ocnele Mari de la Salrom şi rafinaria de la Piteşti. Ar reprezenta un ansamblu economic integrat. Mie mi-a plăcut conceptul şi l-am spijinit. Rafo poate să reprezinte, împreună cu Oltchim, activităţi complementare pentru ceea ce înseamnă economia românească. De altfel, de aceea Guvernul a dat garanţii de stat şi Oltchim, şi Rafo.

– Ce este acest observator al preţurilor?

– Ţin să fac o precizare: nicio autoritate a statului nu va interveni în politica comercială a unui comerciant. Urmărim crearea unei competiţii reale între lanţurile de magazine, între comercianţii de toate felurile. Vom începe cu produsele de bază. Pe baza datelor afişate de ANPC, clienţii se pot informa legat de preţurile la produse. Demersul reprezintă informarea corectă a cetăţeanului asupra preţurilor sau evoluţiei preţurilor. Vom cere lanţurilor de magazine să ne transmită listele de preţuri. De asemenea, se impune o campanie socială, adică CNA să accepte o campanie socială de corectă informare a populaţiei, iar informarea să se facă şi prin mass-media. Preconizăm ca acest Observator al Preţurilor să fie funcţional până la 15 septembrie. În Grecia, în urma unui demers similar, preţurile medii s-au diminuat cu circa 7%.

din aceeasi categorie