Acasă Focus Agricol „Apetitul” ADS pentru șefi

„Apetitul” ADS pentru șefi

de L M

adsAgenția Domeniilor Statului a organizat concurs pentru stabilirea a mai mult de 20% dintre șefii acestei instituții, cunoscută și pentru problemele mari de infracționalitate din rândul directorilor săi. În total, concursul vizează peste 5% din numărul de angajați ai Agenției tocmai acum, procedura trebuind să se finalizeze pe 12 decembrie, fix la o zi după alegerile generale.

Agenția Domeniile Statului (ADS) a scos la concurs 13 posturi de șefi și simpli angajați, din cele 236 de funcții de care dispune, la care se adaugă cei doi demnitari ce conduc agenția; aceștia, având rang de secretar de stat și subsecretar de stat, sunt numiți de premier. Mai exact, sunt scoase la concurs cinci posturi de șefi din 22 posibile, printre care și cel de director al Direcției Juridice, la care se adaugă alte 8 pentru funcții de execuție.

Activitatea ADS, în proliferarea funcțiilor de conducere, a fost destul de mare în 2016, dacă luăm în calcul prevederile HG nr. 155/2016 privind structura organizatorică și regulamentul de roganizare și funcționare ale Agenției. În ultimii ani, numărul de posturi a rămas constant, 238 cu tot cu demnitari. Numai că, în aprilie, șefii s-au înmulți cu aproape 30%, de la 17 la 22 de posturi de conducere, la care se adaugă cei doi demnitari. Adică un șef la aproape 10 oameni.

Astfel că noul concurs se înscrie în politica de personal, în care sunt vizate cu precădere posturile de conducere.

Procedură pe „repede înainte”

Procedura pentru acest concurs prevede desfășurarea în două etape, proba scrisă și interviul, numai după ce se validează dosarele concurenților. În cele din urmă, la concurs au avut dosare complete 14 persoane, pentru cele 13 posturi, dintre care numai un singur post este vacant, semn că celelalte sunt dedicate angajaților Agenției. „Concurența” cea mai mare mare, doi pe loc, a fost pentru postul de consilier juridic debutant, la Serviciul Legislaţie şi Avize.

Toată procedura de concurs se desfășoară într-o perioadă „fierbinte”, delimitată de minivacanța de 1 Decembrie și alegerile parlamentare. Termenele au fost decalate cu o zi, din cauza „liberului” dat de Guvern pe 2 decembrie, pentru că, altfel, concursul s-ar fi terminat chiar înainte de alegeri.

Proba scrisă a avut loc pe 28 noiembrie; pentru promovare era nevoie de atingerea baremului de 50 de puncte pentru funcții de execuție și 70 de puncte pentru funcții de conducere din cele 100 posibile. Rezultatele la această etapă s-au dat imediat, pe 29 noiembrie. Cei doi debutanți nu au avut noroc, pentru că unul a absentat, iar celălat nu a promovat. În total, au promovat 8 concurenți, cele mai notabile nereușite fiind înregistrate de către candidații aspiranți la funcțiile de șefi la Direcția Juridică și Biroul Insolvență. Au fost și trei note maxime, al Serviciul Logistică și cel privind Reconstituirea Propietății, post destul de important încă.

Rezultatele contestațiilor se anunță pe 5 decembrie, pe 6 decembrie, de la 10 dimineața se ține interviul, pentru ca întreaga procedură, inclusiv rezolvarea contestațiilor, să se finalizeze pe 12 decembrie, când vor fi anunțate rezultatele finale.

Potențialul infracțional” al Agenției

Agenția Domeniilor Statului se ocupă, în principal, cu administrarea societăților și terenurilor agricole ale statului. Mai exact, de-a lungul timpului, a vândut acțiunile fostelor IAS-uri și a arendat și concesionat terenurile agricole proprietate de stat. În prezent, ADS mai administrează aproape 320.000 ha. Ca urmare a „potențialului” de afaceri imobiliare, și nu numai, ADS a făcut multe „victime” în rândul propriilor angajați, dar și al beneficiarilor de contracte cu această instituție. Cert este că doi foști directori generali au avut condamnări penale cu executare, iar unii mai sunt încă în cercetare, fără a pune la socoteală subalternii lor.

Cel mai răsunător dosar penal în care ADS a fost implicată vizează condamnarea lui Dan Voiculescu în cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

din aceeasi categorie